www.baisoara.info - Statiunea Baisoara - Cazare Baisoara

Ariile protejate sunt zone în care există elemente naturale sau construite foarte valoroase, pentru care s-a instituit un regim deosebit, concretizat prin reguli specifice şi proceduri de supraveghere şi intervenţie în vederea menţinerii calităţii, păstrării echilibrului permanent între conservare şi valorificare şi asigurării unor relaţii armonioase cu vecinătăţile. Fiecare arie protejată este supusă prevederilor din actele normative generale cu implicaţii în protecţia mediului şi patrimoniului şi amenajarea teritoriului şi, în plus, are un regulament propriu ce stabileşte detaliat limitele ei, valorile ce fac obiectul protecţiei, restricţiile şi regulile ce trebuie respectate în acea zonă, supravegherea şi administrarea, stabilirea şi sancţionarea încălcărilor regulamentului etc. În masivul Muntele Mare se găsesc mai multe arii naturale protejate de importanţă naţională şi judeţeană, precum şi obiective ocrotite pe linie de patrimoniu cultural, cum sunt Ruinele Cetăţii Lita.

Rezervaţia geobotanică Scăriţa-Belioara (adesea numită, în mod greşit, Scărişoara-Belioara) se găseşte la 3 ore de mers spre sud-est din staţiunea Băişoara, pe teritoriul comunelor Poşaga şi Ocoliş (jud.Alba). Iniţiativa punerii sub protecţie a acestui areal a avut-o savantul Alexandru Borza încă din anii '20. Rezervaţia a fost înfiinţată prin Jurnalul Consiliului de Miniştri nr.886 / 1941, la propunerea Academiei Române, extinsă în 1958 şi reconfirmată prin decretul 287 / 1962 şi Deciziile 190 / 1962 a Sfatului Popular al Regiunii Cluj şi 175 / 1969 a jud.Alba. Rezervaţia cuprinde fânaţul Şesul Craiului, situat pe un platou calcaros la peste 1350 m altitudine, şi în continuare pădurea de pe muntele Scăriţa, precum şi spectaculoasele abrupturi ce străjuiesc obârşiile văii Belioara (afluent al Poşegii), cu pereţi verticali, ţancuri semeţe, vâlcele întrerupte de săritori, brâne, creste ascuţite şi multe grote şi peşteri. Rezervaţia are o suprafaţă de 450 ha şi adăposteşte multe specii rare de plante şi animale anterior menţionate. Până în 1986, rezervaţia a fost îngrijită de un localnic inimos, paznicul Gligor Răfăila. Ulterior, rămasă fără pasionatul ei ocrotitor, a fost puternic agresată de lipsa de conştiinţă ecologică a oamenilor. Un incendiu de pădure a făcut mari pagube în 1993, dar mai grav s-a dovedit păşunatul necontrolat, stopat în 1994 prin reconstruirea gardului ce barează intrarea în rezervaţie (în cadrul unei mai ample acţiuni a Clubului de Ecologie şi Turism Montan "Albamont" din Alba Iulia). Rezervaţia Scăriţa-Belioara este un valoros teren de studiu pentru numeroşi botanişti şi alţi oameni de ştiinţă şi o atracţie turistică majoră, pentru a cărei conservare se recomandă evitarea părăsirii potecii şi se interzice păşunatul, camparea, facerea focului, culegerea oricăror plante şi orice activităţi ce pot dăuna mediului.

Acumularea Bondureasa este situată pe valea Iara, la vest de staţiunea Băişoara (3 ore de mers), între micul lac de acumulare Bondureasa şi confluenţa Văii Ierii cu pâraiele Măruţu şi Galbena. În acest perimetru, Valea Ierii, aflată aici nu departe de izvoare,formează un mirific amfiteatru cu pereţi stâncoşi, cu creste, limbi de grohotiş şi ţancuri pe care se încumetă să crească ici şi colo mesteceni şi molizi piperniciţi. Zona este destul de izolată, accesibilă cu autovehicule pe drum forestier din Valea Ierii, dar având pentru drumeţi şi cicloturişti montani legături în toate direcţiile. Aici există un canton silvic şi o cabană forestieră. Zona se găseşte pe teritoriul comunei Valea Ierii şi a fost pusă sub protecţie la propunerea Clubului de Cicloturism "Napoca", prin Decizia 147 / 1994 a Consiliului Judeţean Cluj, interzicându-se deschiderea de cariere, ridicarea de noi construcţii şi alte activităţi ce pot dăuna mediului.

Staţiunea Băişoara este ea însăşi o zonă protejată (Decizia 147 / 1994 a Delegaţiei Permanente a Consiliului Judeţean Cluj), fiind interzise activităţile ce poluează sau degradează peisajul, inclusiv ridicarea de construcţii a căror arhitectură nu se integrează armonios în cadrul natural.

Valea Ierii . Pitorescul Văii Ierii de la gura Văii Şoimului până în satul Caps şi în aval de satul Valea Ierii, până la Băişoara, atrage tot mai mulţi turişti. În ultimii ani s-au ridicat numeroase case de vacanţă iar luncile sunt folosite pentru campare. În vederea conservării frumuseţii ei, zona, situată pe teritoriul comunelor Valea Ierii şi Băişoara,  a fost declarată, prin Decizia 147 / 1994 a Consiliului Judeţean Cluj, arie protejată de importanţă judeţeană, interzicându-se activităţile poluante şi cele ce pot să afecteze valoarea peisagistică. Regulamentul de urbanism se referă la zona satului de vacanţă proiectat la confluenţa cu valea Şoimului, unde valea Ierii se lărgeşte, formând o depresiune înconjurată de păduri falnice de molid şi abrupturi stâncoase, dar şi la celelalte sectoare. Accesul auto se face din satul Băişoara, mai greu pe cele trei drumuri neasfaltate ce vin din valea Someşului Rece. Drumeţii sunt aşteptaţi de cabana Poieniţa. La gura Şoimului, o cabană găzduieşte vânătorii atraşi de parcul cinegetic din apropiere.

Cheile Ocolişelului sunt situate pe teritoriul comunei Iara, pe valea Ocolişelului, între satele Ocolişel şi Valea Vadului. Deşi mai puţin spectaculoase decât Cheile Runcului, situate mai la vest, Cheile Ocolişelului încântă prin sălbăticia văii, nestrăbătută de vreun drum sau potecă, impunând rarilor vizitatori să sară din piatră în piatră. Versanţii sunt în general împăduriţi, cu limbi de grohotiş şi rari pereţi verticali. Cea mai impunătoare formaţiune este "Cetatea" - un pinten stâncos ce se înalţă semeţ pe malul stâng. Accesul în zonă se poate face din staţiunea Muntele Băişorii, în 3-4 ore, pe valea Vadului sau pe culmea muntelui Boinic, sau de pe valea Arieşului. La propunerea Clubului de Cicloturism "Napoca", cheile au fost declarate de Consiliul Judeţean Cluj zonă protejată de interes judeţean, prin Decizia 147 / 1994, fiind interzisă deschiderea de cariere, ridicarea oricăror construcţii şi alte activităţi ce pot degrada peisajul.
Alte arii protejate, situate spre periferia masivului Muntele Mare / zonei turistice Băişoara, sunt: Molhaşurile Căpăţânii, Defileul Someşului Rece, Cheile Dumitresei, Valea Someşului Rece, Cariera Corabia, Defileul de la Surduc.

Molhaşurile Căpăţânii sunt o rezervaţie situată între vârfurile Căpăţâna şi Balomireasa, pe un platou împădurit, la circa 1600 de metri altitudine, la limita între judeţul Cluj (com.Măguri - Răcătău) şi judeţul Alba. Molhaşurile Căpăţânii sunt tinoave ce adăpostesc specii rare de plante, enumerate anterior. Pentru ocrotirea acestor valori, zona a fost pusă sub protecţie în 1969, fiind interzise orice activităţi de construcţii, exploatare sau alte modificări ale situaţiei actuale. Accesul din staţiunea Băişoara se face în circa 6 ore de mers, pe traseul marcat cu bandă roşie ce duce la Ursoaia, iar cu autovehicule se poate ajunge în apropiere urcând din Răcătău pe drumul de pe pe valea Someşului Rece, apoi până la capătul drumului forestier de pe pârâul Zboru. Drumuri forestiere leagă zona şi de bazinul văii Ierii şi de cel al Răcătăului. Dinspre sud, dinspre valea Arieşului, se poate veni pe drumul forestier ce trece din Bistra peste munte, pe la Steaua, în bazinul Someşului, sau pe jos, pe valea Bistricioarei sau pe culmile ce urcă în muntele Balomireasa.

Defileul Someşului Rece. Someşul Rece formează între Gura Negruţei şi locul La Luncuţă un defileu adânc, pe vremuri sălbatic, azi străbătut de un drum nemodernizat, ce urcă abrupt, strecurându-se peste limbile de grohotiş şi pe sub pereţii de stâncă, pe unii dintre care există chiar scurte trasee de alpinism. Lângă un impresionant pinten stâncos înălţat în mijlocul văii se află un mic loc de parcare, unicul din defileu. Puţin mai amonte este gura Dumitresei. La capătul superior al defileului ajungem la barajul Someşul Rece. Defileul se găseşte pe teritoriul comunei Măguri-Răcătău şi a fost declarat de către Consiliul Judeţean Cluj ca zonă protejată, prin Decizia 147 / 1994, la propunerea Clubului de Cicloturism "Napoca", fiind interzise orice construcţii, cariere sau alte elemente ce modifică peisajul.

Cheile Dumitresei . Dumitreasa, după un parcurs domol (însoţit de drum forestier),  formează pe ultima porţiune înainte de vărsarea în Someşul Rece un sector de chei sălbatice. Ele se găsesc pe teritoriul comunei Măguri-Răcătău şi au fost declarate în 1994, la propunerea Clubului de Cicloturism �Napoca�, zonă protejată de interes judeţean, în care se interzice orice activitate umană, cu excepţia vizitării. O potecă firavă se caţără pe versantul stâng, deasupra apei ce curge vijelios în succesiuni de cascade. Amonte de chei, dintr-un mic lac, apa este deviată prin subteran, scăzând debitul în chei şi permiţând turiştilor experimentaţi să meargă chiar pe firul pârâului. Vizitarea se poate face în circuit, plecând din defileul Someşului Rece şi întorcându-ne pe drumul forestier (ce evită cheile) sau continuând pe vale până la colibele La Popi şi apoi Dumitreasa, unde întâlnim marcajul bandă galbenă.

Valea Someşului Rece . Din satul Someşu Rece şi până aproape de Răcătău, valea Someşului Rece a atras prin lărgimea luncilor şi frumuseţea peisajului numeroşi clujeni care vin aici la iarbă verde ori şi-au ridicat case de vacanţă. Din loc în loc se găsesc cătune locuite permanent. Din punct de vedere administrativ, zona aparţine de comuna Gilău. Pentru a menţine calitatea mediului şi un aspect urbanistic atractiv pentru turişti, zona a fost pusă sub protecţie în 1994, reglementându-se ridicarea  de construcţii şi interzicându-se activităţile poluante. Accesul în zonă se face pe şoseaua ce vine din Gilău prin satul Someşu Rece spre Răcătău. Numeroase drumuri neasfaltate şi forestiere fac legătura cu valea Ierii şi cu bazinul superior al Someşului Rece şi de acolo spre Arieş sau Someşul Cald. Două cabane întâmpină turiştii.

Cariera Corabia este un monument al naturii, situat pe teritoriul comunei Gilău, pe versantul vestic al muntelui Corabia, care îşi trage numele din forma sa ieşită din comun. Această zonă protejată de importanţă naţională ocroteşte rocile ultrametamorfice foarte vechi, de mare valoare ştiinţifică, care pot fi, numai aici, admirate la suprafaţa pământului de geologi şi turişti. Accesul este facil, pe şosea din Gilău la cabana Someşul Rece, iar de aici în circa 15 minute pe traseul turistic marcat cu cruce roşie ce intră pe valea Bârlogu şi duce apoi prin Păltinei, Mâţeşti şi Plopi spre cetatea Lita şi cabana Muntele Filii. În zonă este interzisă exploatarea rocilor sau altă activitate ce poate degrada acest unicat.

Defileul de la Surduc. Valea Ierii formează pe ultimul ei sector, din satul Surduc până la vărsarea în Arieş, un defileu cu pereţi înalţi, pe care pădurea alternează cu abrupturile stâncoase, duritatea rocii obligând râul să formeze spectaculoase meandre, pe care şoseaua le urmăreşte în serpentine strânse. Frumoasele lunci şi lipsa intervenţiei antropice (cu excepţia şoselei şi a unei cariere închise) atrag numeroşi turişti ce campează pe malul râului. Administrativ, defileul se găseşte pe teritoriul comunei Iara şi, la propunerea Clubului de Cicloturism "Napoca", a fost declarată prin Decizia 147 / 1994 a Consiliul Judeţean Cluj zonă protejată de interes judeţean, neadmiţându-se ridicarea de construcţii, activităţi industriale poluante sau alte surse de degradare a peisajului.